Beneficiile terapeutice ale alunelor

0

Denumirea știinţifică: Corylus avellana.

Prezentare. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. Poate crește până la

cinci metri înălţime. Florile sunt sub formă de mâţișori, iar frunzele, aproape ovale, au un peţiol de unu-doi centimetri. Fructele, adică alunele, seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. Alunul înflorește devreme, în martie. Crește prin pădurile de fag, de ulm, de stejar, în amestec cu arborii de bază sau la margine, sub formă de tufișuri. Poate fi întâlnit și pe pajiști. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte, frecvent în zona dealurilor.

Valoare terapeutică au nu numai alunele, ci și frunzele și, mai nou, coaja sau ramurile arbuștilor tineri. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie, decoct și suc.

Substanţe active importante: azotaţi, calciu, fosfor, magneziu, potasiu, fier,

cupru,  vitaminele A și  B,  materii grase.  Alunele  de  pădure sunt,  datorită acestei compoziţii de excepţie, puternic nutritive și cu valoare energetică mare.

Întrebuinţări. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei

hemolitice, în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat eficient în periflebite. Cu proprietăţi astringente, florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice.

Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii, ci și în menţinerea unei stări generale bune. În mod obișnuit, alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate de organism, fiind foarte hrănitoare. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune.

Ca plantă medicinală, alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire a organismului), precum și ca fortifiant.