Tratament naturist enterocolită

0

Enterocolita este o inflamație care atinge în același timp intestinul subțire și intestinul gros, numit uneori și colon. Termenul enterocolită este folosit din ce în ce mai rar.

Ce se întâmplă de fapt? Această afecțiune îmbină problemele gastro-enteritei cu cele ale colitei. Se regăsesc de asemenea cauzele infecțioase (bacteriene, virale și parazitare) întâlnite de obicei în gastro-enterită. Enterocolita este o inflamație a mucoasei (stratul de celule care acoperă interiorul unui organ) stomacului și intestinului. Enterocolita înseamnă de fapt tulburări digestive acute, cel mai adesea reversibile.

Simptome, diagnostic și tratament

În general sunt cele care corespund gastro-enteritei și colitei. Excepție fac infecțiile specifice acestei localizări : enterocolita tuberculoasă care va fi diagnosticată folosind examenele specifice tuberculozei.

Simptome :

  • Perioada de incubație (intervalul dintre contact și prima apariție a simptomelor) este variabilă.
  • Senzația de greață este uneori intensă, întovărășită de transpirație de stări de cald – rece, câteodată de febră.
  • Grețuri și vomismente care apar brutal și au intensitate variabilă caracteristică fiecărui pacient.
  • Dureri abdominale, dureri gastrice (la nivelul stomacului).
  • Diaree

 

Enterocolita acută

Aceasta are o origine infecțioasă, în particular provenind din colectivități (transmiterea germenilor prin intermediul mâinilor nespălate, alimentelor, produselor depozitate în condiții neadecvate).

Cel mai adesea este vorba de un virus, mai ales iarna, la copii. Virușii pot fi :

  • Norwalk
  • Rotavirus
  • Parvovirus
  • Echo virus (câteodată)
  • Coxsakie
  • Adenovirus

Bacteriile pot fi adesea la originea enterocolitelor :

  • Clostridium perfringens (în mezeluri, carne)
  • Escherichiacoli (colibacili) : în țările în curs de dezvoltare este cauza principală a diareei la turiști
  • Salmonela (contaminare prin intermediul apei, alimentelor crude sau prost gătite)
  • Stafilococul auriu (în produse de patiserie, înghețată, produse lactate)
  • Shigellose (transmisia prin intermediul apei poluate)
  • Yersinia (transmisia prin animalele domestice sau de companie)
  • Campylobacter (bacil provenind de la animalele domestice și transmis la om prin intyermediul laptelui nepasteurizat, apei, păsărilor de curte)
  • Bacilul cereus (alimente contaminate).

Celelalte cauze ale enterocolitei acute sunt :

  • O intoleranță la anumite alimente sau la unul sau mai multe medicamente (digitalina, plumb, arsenic, insecticide).
  • O intoxicare prin intermediul paraziților
  • O intoxicare cu ciuperci otrăvitoare
  • Intoleranța la anumite glucide
  • Intoleranța la pește (bonito, ton) însoțită de urticarie, și necesitând un tratament cu antihistaminice
  • Anumite crustacee (susceptibile de a fi ele însele contaminate cu bacterii, cum ar fi salmonela)
  • Enterocolita acută datorată scoicilor contaminate poate fi întâlnită în anumite regiuni conținând fitoplancton paralizant (susceptibile de a produce o slăbiciune musculară, paralizie și uneori probleme respiratorii).

Tratamentul constă în următoarele :

  • Oprirea oricărei asimilări alimentare timp de 24 până la 48 de ore, pentru a pune în repaus mucoasa stomacului și a intestinului.
  • Totuși pacientul poate absorbi mici cantități de lichide bogate în zahăr și în sare (au avut loc pierderi de sare prin vomă și diaree)
  • Alimentația se face pe bază de apă de orez alb
  • Odihnă la pat
  • Antidiareeice
  • Antiseptice intestinale
  • Reintroducerea alimentației variate se va face după 48 ore
  • În formele cele mai grave (nou născuți, copii) când bolnavul este expus la deshidratare (pierderea lichidelor în cantitate mare) este nevoie de internare în spital pentru rehidratare
  • Administrarea de antibiotice nu este obligatorie, cu excepția unor cazuri excepționale (pacienți fragili, slăbiți, expuși complicațiilor).